Salutări de la Pralea

Începând cu 8 august casa de tabără Pralea s-a umplut cu cei 104 copii din Ciresoaia și din Ordoheiu Secuiesc  însoțiți de animatori români și italieni, în total 147 de persoane.

Suntem deja a treia zi de campus! Ce-ai spus? A treia zi? Da, ideea este că ne dăm seama nu atât de velocitatea zilei, cât de surpriza și bucuria ei! Dar nici nu vrem să ne gândim!

Ne distrăm de minune, ne bucurăm de tot ceea ce organizatorii au pregătit pentru noi: înviorare, jocuri, dansuri, teatrul cu povestea ”Alice în țara minunilor”, laboratoarele, momentele formative și de rugăciune, dar mai ales mâncarea! Avem cu adevărat cele mai bune bucătărese din lume! Pastele cu sos  pregătite la cina de aseară au avut mare succes!

Dar nu numai cele pregătite de adulți aduc bucurie, dar și ceea ce natura ne oferă prin splendoarea ei. Ne bucurăm de răcoarea dimineții și a serii, de pădure, de deal, de floare, de cățel și văcuță …toate par să aibă o rezonanță diferită în inima și mintea noastră.

Printre momentele formative semnificative pentru copii se evidențiază trezirea și culcarea deoarece ei sunt învățați cum să facă ordine în camere și în baie, în lucrurile personale, cum să se îngrijească de igiena personală. Apoi nu mai spunem de activitatea formativă unde copiii discută, interacționează și reflectează pe diferite teme: curajul  de a alege binele, prietenia, egoismul și gelozia, adevărata fericire.

La fel și pentru animatori. Deși personalități, culturi, limbi diferite, se lucrează bine împreună, se realizează un schimb de experiență extraordinar. Se învață unii de la alții tehnici de animație noi, dăruirea cu bucurie, atenția și apropierea de copii cu respect și delicatețe.

Oboseala, sacrificiul, căldura, foamea, odihna trec pe locul doi. Importanți sunt copiii, formarea și educarea lor, cu bucurie.

Cam așa este la Pralea!

Sora Elisabeta Butnaru

1 thought on “Salutări de la Pralea

Comments are closed.