Stăm acasă şi răsfoim amintiri! Totul va fi bine!

În acest timp în care, de la mic la mare aşteptăm cu nerăbdare momentul în care vom putea relua din nou activităţile, să dăm o privire asupra activităţilor pe care le-am desfășurat alături de copii în ultimele 3 luni  reușind astfel a ne motiva și încuraja pentru a trăi şi aceste momente mai dificile cu încredere şi speranţă că Totul Va Fi Bine.

Aceste luni au fost pline de zâmbete și voie bună venite din partea tuturor. Copiii s-au reîntors la centru după vacanţa de iarnă plini de entuziasm şi doritori de a învăţa cât mai multe lucruri noi și frumoase, dar mai ales doritori și motivați în a-şi reîntâlni colegii de școală și prietenii de la centru.

În cadrul acestor luni am avut alături și un grup de voluntari de la diverse licee și facultăți din oraș unde împreună am organizat activități fomative pentru copii, având în vedere integrarea lor socială și dezvoltarea abilităților prin activități recreative, de imaginație, activități individuale cât și de grup.

Aceste activități vizează stimularea interesului și a dorinței de a cunoaște și forma noi cercuri de prieteni dezvoltând astfel colaborarea și deschiderea față de toți cei cu care intră în contact.

Echipa centrului