Micii ucenici ai lui Isus dăruiesc de Crăciun bucurie!

La începutul acestei săptămâni, în data de 14 decembrie, orele 15:00, grupul de copii al Centrului de zi ”Alois Scrosoppi” împreună cu echipa de coordonatori aflați sub îndrumarea sorei Lucia Petrișor, i-au vizitat pe bătrânii căminului ”Sfântul Iosif” al congregației ”Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providențe”.

IMG_4623Deoarece sărbătoarea Nașterii Mântuitorului se apropie cu pași repezi, copiii și-au dorit ca și anul acesta să ducă mai departe vestea cea bună a venirii Sale pe pământ. Tocmai de aceea, s-au pregătit din timp, cu strășnicie, pentru a-i bucura pe bunici cu cântece pline de bucurie și speranță. S-au arătat încă de la început entuziaști și dornici să le confecționeze bunicilor felicitări personalizate, semnate de fiecare în parte, pentru a le putea oferi în dar cu ocazia acestei întâlniri.

Odată pregătite colindele și felicitările, am pornit la drum, deoarece bătrânii ne așteptau cu multă nerăbdare. Copiii erau hotărâți să le ofere atât lor cât și surorilor care se îngrijesc de aceștia, un moment deosebit, care să le rămână în amintire și de această dată. Bunicii ne-au așteptat în număr mare, fiind pregătiți să ne asculte cu atenție. Emoția era prezentă în ochii tuturor… Am trăit un moment de comuniune familială, ne-am simțit bine, am cântat, am râs, ne-am făcut urări de bine cu ocazia sărbătorilor de iarnă. După cum știm cu toții că e datina, colindătorii au fost serviți cu ceva dulce, moment potrivit fotografiilor de grup, care au surprins cel mai bine întâlnirea copiilor cu cei bătrâni.

grup

Această inițiativă reprezintă deja o tradiție a Centrului de zi ”Alois Scrosoppi”, care an de an, duce vestea Nașterii Domnului în mijlocul celor aflați în suferință. Astfel, copiii au avut o misiune importantă și anume, aceea de a oferi cu generozitate bătrânilor un mesaj de speranță, de mângâiere și multe zâmbete. A fost un schimb reciproc de daruri, dacă stăm și ne gândim mai bine…. bunicii le-au oferit la rândul lor blândețe și înțelepciune, prin cuvintele rostite spre finalul întâlnirii noastre.

IMG_4631

Purtând în inimi emoția trăită cu ocazia acestei vizite, dorim ca mesajul Centrului de zi ”Alois Scrosoppi” să ajungă în casele și familiile dumneavoastră. Și pentru că vorbeam de comuniunea trăită împreună cu bătrânii, să-l rugăm pe Isus, să ne ajute să știm să trăim într-un mod autentic bucuria întâlnirii cu El și să aprindă în inimile noastre dorința spre lumina care va veni de Crăciun în mijlocul nostru.

IMG_4629

Sărbători cu bine, pline de pace și trăite în jurul celui sărbătorit: Isus Cristos!

Oana Vacaru, colaborator al Centrului de zi ”Alois Scrossoppi”