Se spune că îngeri sunt acele persoane care apar în viața ta și lasă lumina să transceandă prin ei iar după ce și-au îndeplinit misiunea se retrag cu discreție.
Șilochi Agneza sau dna Anca este cea mai veche voluntară a Centrului pentru Servicii Sociale „Sf. Luigi Scrosoppi”, încă din anul 2007 pregătește mâncarea delicioasă pe care copii o savurează de câte ori vin la Centru.
Când am vorbit cu domnia sa de dorința noastră de a-i face portretul de voluntar, a reacționat așa cum ne așteptam – „ce să caut eu pe internet?”. Dna Anca este o persoană modestă, discretă, vine, intră în bucătărie și face ce știe mai bine –gătește mâncăruri delicioase în care cel mai important ingredient este iubirea pentru copii. În cei 14 ani de când cu generozitate colaborează cu noi cu simplitate și mereu disponibilă nu face altceva decât să fie în mijlocul nostru un model de persoană pozitivă care ne ajută de la mic la mare să creștem în spiritul generozități și dăruirii gratuite.
Mulțumim pentru colaborare, ne bucurăm să vă avem printre noi și Dumnezeu să vă răsplăteascăși să vă dăruiască o viață plină de lumină, pace și multa sănătate.
Echipa Centrului pentru Servicii Sociale „Sf. Luigi Scrosoppi”