Săptămâna altfel la Centrul de Zi „Alois Scrosoppi”, Iași

Săptămâna Altfel a fost pentru copiii de la centrul nostru o ocazie deosebită, în care au putut petrece timp de calitate împreună, descoperind lucruri noi prin activităţi recreative şi ateliere practice.

Am dat startul activităţilor cu mult entuziasm şi multă voie bună, organizând ateliere de turtă dulce şi gogoşi pufoase şi delicioase. Fiecare copil în parte a descoperit bucuria pregătirii acestor bunătăţi cu propriile mâini şi, bineînţeles, la final s-au bucurat de rezultatele muncii lor. Aceste ateliere culinare au dat şansa beneficiarilor de a se apropia unii de ceilalţi şi de a petrece un timp frumos împreună cu cei din jur.

După bunătăţile făcute la atelierele culinare, ne-am bucurat şi de mişcare în aer liber, prin antrenamente şi meciuri de fotbal alături de domnul antrenor. În cadrul acestora spiritul de muncă în echipă, prietenia şi fair-play-ul au fost la loc de cinste.

Nelipsite au fost şi activităţile recreative şi creative, unde cei mici şi-au folosit imaginaţia şi au arătat că prin voinţă, răbdare şi iubire pot colabora frumos împreună. Spiritul lor de muncă în echipă a ieşit la iveală în cadrul jocului faptelor bune, care i-a făcut pe copii să conştientizeze binele pe care l-au făcut şi pe care îl pot face în continuare pentru aproapele.

Apoi în cadrul art-terapiei au realizat picturi minunate pe ipsos, fiind atenţi la fiecare detaliu în parte. Mulţi dintre ei au plecat cu braţele pline pentru a le dărui părinţilor ornamentele făcute cu multă iubire şi atenţie. Nu doar aici le-a fost încercată atenţia, ci şi în cadrul momentului lor preferat de la finalul acestei săptămâni care a constat în jocul Bingo sau Tombola. Fiecare participant a avut ocazia să câştige premiile puse în joc, prin multă linişte şi atenţie. Fiecare număr strigat a fost o bucurie pentru fiecare dintre ei, toţi plecând acasă cu o jucărie pe măsură.

A fost o săptămâna cu multe zâmbete, voie bună şi implicare din partea tuturor! Fiecare activitate în parte a adus ceva nou şi a creat momente de neuitat!

Mulţumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca această săptămâna să fie magică!

Realizat de Marcoşanu Andreea-Cătălina, asistent social