Serbarea primăverii

Luna Martie, luna lui mărţişor este astăzi la noi. Odată cu ea primăvara îşi face loc în calendar şi alungă cu razele-i strălucitoare frigul greu al iernii. Aşadar, în data de 15 martie 2019, copiii Centrului de zi „Alois Scrosoppi” din Iaşi, au susţinut pentru părinţi, bunici, doamne învăţătoare şi cei dragi lor un frumos moment artistic.

Momentul a început cu recitarea unor poezii ce exprimau bucuria primăverii şi salutul de bun venit celor prezenţi.

Copiii au prezentat cu multă emoţie dar şi entuziasm o frumoasă şi semnificativă scenetă ce reprezenta venirea primăverii, însoţită fiind şi de păsările şi restul animalelor ce vestesc sosirea sa. Bucuria copiilor a fost exprimată şi trăită şi prin diferite cântece şi anume: A sosit primăvara; E o zi în calendar; Mândra primăvară şi Floricică de pe şes. Momentul a continuat cu două dansuri specifice anotimpului şi anume Dansul florilor şi Dansul mărţişorului prin care copiii au transmis bucuria, emoţia şi munca lor ce a existat în realizarea a tot ceea ce au pregătit pentru ca serbarea să iasă una de succes.

Dorim ca pe această cale să aducem mulţumiri colaboratorilor, părinţilor şi dragilor noştri voluntari pentru toată susţinerea şi ajutorul oferit în tot acest timp în munca cu, copiii.

O  PRIMĂVARĂ  FRUMOASĂ  ŞI  SENINĂ  TUTUROR!!! 

Realizat de: Mărtinaş Maria și Ianuş Marcelina