La finalul lunii august în cadrul Centrului de zi „Alois Scrosoppi” din Iaşi a fost organizată o tabără. Aceasta a dorit să întărească în participanţi comportamentele pozitive iar pentru obţinerea acestui lucru discuţiile ce s-au purtat au fost conturate în jurul primelor două părţi ale seriei Kung Fu Panda. Ele, deşi la bază sunt o comedie, pun în lumină imaginea unui urs panda care lucrează alături de tatăl său adoptiv într-un restraurant, dar pasionat fiind de arta kung fu, merge să vadă o demonstraţie a maeştrilor şi ajunge prin diferite întâmplări în mijlocul lor. Începând de aici filmul ia o altă întorsătură arătând o viaţă plină de sacrificii, ore de muncă pentru atingerea viselor, dar şi despre puterea unei echipe unite.
În cadrul taberei, energia pozitivă a fost asigurată de bansurile pe care le-am făcut în fiecare dimineaţă, dintre ele cele mai îndrăgite fiind: Shucu Shucu, Chocolate choco choco, Tombollywood. Voluntarii noştri au fost un real ajutor, având mereu zâmbetul pe buze şi invitându-i pe cei mici pe ringul de dans. Nici beneficiarii noştri nu s-au lăsat mai prejos, învăţând cu rapiditate bansurile şi reuşind să le reproducă cu precizie.
După încălzirea de dimineaţă, beneficiarii noştri s-au putut bucura de o multitudine de jocuri gândite special pentru a le spori competitivitatea şi spiritul de echipă. Fotbalul cu mătura sau raţele şi vânătorii au ocupat un loc fruntaş în topul preferinţelor copiilor, aceştia dorindu-şi în egală măsură să fie câştigători cât şi să se disteze. Desigur că din lista noastră nu putea lipsi o frumoasă căutare de comori, la care participanţii au avut de rezolvat mai multe enigme înainte să găsească comoara şi să fie declaraţi câştigători.
Pentru că distracţia poate fi uneori obositoare, noi am decis să ne încărcăm bateriile la 2 ateliere de gătit, unde am putut învăţa cum se fac gogoşile şi cornuleţele. Aceste activităţi au fost foarte interesante pentru beneficiari deoarece aceştia au avut ocazia să observe cum se prepară un aluat, cum ar trebui să se odihnească acesta, cum se modelează dar şi cum se coace. Bineînţeles că după tot acest proces de gătire, dulciurile au fost savurate cu mult drag.
Şi pentru că aminteam la început că tabăra s-a bazat pe filmele Kung Fu Panda, am considerat necesar să vedem şi aceste filme. Pe perioada taberei am putut viziona primele 2 părţi ale seriei de filme, care îl au ca personaj principal pe un tânăr urs panda a cărui viaţă se schimbă peste noapte. După fiecare vizionare, în cadrul grupului nostru a avut loc o dezbatere despre ce învăţături pot fi extrase şi despre o secvenţă sau o frază care ne-a impresionat pe fiecare. Astfel, copiii au vizionat filmele cu mai multă atenţie şi au fost mai interactivi în timpul discuţiilor.
Pe tot parcursul taberei am creat conexiuni ca o adevărată echipă, am avut parete de multe zâmbete, râsete, îmbrăţişări dar şi de multe învăţături. Suntem recunoscători pentru această tabără şi le mulţumim atât beneficiarilor cât şi voluntarilor pentru toate momentele frumoase pe care le-am trăit împreună.
Realizat Timofte Lavinia