A venit vara! A venit vacanța!

Dar… copiii de la Centrul de zi Alois Scrosoppi Iasi, nu vor vacanţă de la activităţi. Pentru ca bucuria lor să fie deplină, iată luna iunie a fost luna surprizelor. Pe lângă jocurile şi activităţile pregătite special pentru ei, copiii au avut parte de o minunată excursie la Izvorul Muntelui.

În această excursie, au avut bucuria de a merge cu vaporul pe Lacul Bicaz, au experimentat ce înseamnă să fii căpitan de vapor, au admirat priveliştea de prin împrejurimi şi au rămas profund impresionaţi de avantajele acestei drumeţii cu vaporul.Călătoria pe apă a stârnit pofta de mâncare astfel încât ne-am îndreptat cu paşi repezi către Pensiunea “La Bunica” unde ne-am refăcut energiile şi ne-am reîncărcat cu peisajul parcă desprins din poveste. Următorul popas a fost făcut la Cheile Bicazului unde ne-am lăsat purtaţi de măreţia munţilor.

În drum spre casă ne-am oprit bineînţeles şi la parcul de joacă din Piatra Neamţ. Fiind renovat de curând acesta dispunea de multe jocuri şi spaţii special amenajate pentru distracţia copiilor. Descoperind acest loc cu totul minunat, pentru copii a însemnat mult, iar bucuria şi seninătatea de pe chipul lor ne-au confirmat faptul că astfel de zile pentru ei sunt rare.

Excursia a reprezentat o componentă educaţională valoroasă de mare importanţă în raport cu dezvoltarea cognitivă şi afectivă a copilului. A oferit copiilor posibilitatea să observe, să cerceteze, să cunoască în mod direct o mare varietate de aspecte din natura ce ne înconjoară. A retrezit dragostea pentru natură şi respectul pentru frumuseţile ei, a stimulat curiozitatea şi spiritul de echipă, aceştia întipărindu-şi în memorie unele aspecte ce vor fi de neuitat pentru ei.

Calde mulţumiri îndreptăm către toţi binefăcătorii şi sponsorii noştri ce au făcut posibilă această zi şi această excursie atât de minunată şi de neuitat

Articol realizat de :                                                                             Data:
Cristina Farţadi, coordonator centru                                             28.06.2022
Marcelina Radu, asistent social