„Copiii dau viață pământului”, a afirmat pictorița și poeta Ionica Bandrabur, voluntar a evenimentului care a avut loc duminică,
14 aprilie 2024.
Centrul pentru Servicii Sociale „Sf. Luigi Scrosoppi”, al Congregației Surorilor Providenței, și-a deschis porțile pentru un eveniment inedit în comunitatea Cireșoaia, din orașul Slănic Moldova, unde au participat într-un număr foarte mare de copii și părinți, depășind așteptările tuturor.
La ziua „Porților Deschise” au fost gazde cu inimă frumoasă și zâmbet luminos, copiii care frecventează Centrul de zi, alături de membrii echipei educaționale. Au fost invitați să participe cei mai de seamă oaspeți – copiii și părinții din comunitate, reprezentanți ai autorităților locale și alături de ei, toți cei care au dorit să ne calce pragul.
Primirea invitaților a fost făcută precum tradiției noaste românești, cu pâine și sare de către copilași îmbrăcați în costum popular tradițional.
În deschiderea manifestării au luat cuvântul, sora Mihaela Bălăucă, coordonator al Centrului de zi și domnul Gheorghe Baciu, primar al orașului Slănic Moldova, dând astfel o tonalitate de bucurie pentru o zi care s-a dovedit a fi deosebită.
La eveniment au fost prezenți copii, părinți, bunici, voluntari, reprezentanți ai poliției Stațiunii Slănic Moldova, dar și oaspeți surpriză sosiți de departe și de aproape.
Am rămas plăcut surprinși de prezența dlui Ștefan Șilochi, care cu 30 de ani în urmă împreună cu fratele său Iulian Șilochi, au oferit gospodăria părintească Congregației Surorile Providenței, pentru a o transforma într-un “colț de rai” atât pentru copii cât și pentru cei care caută alinare mai ales sufletească. Ne-am bucurat să-l avem alături de noi pe dl Șilochi și rudele sale care, ne-au povestit din istoria familiei, documentată într-o biografie ce se extinde pe 6 generații.
Alături de oaspeți, ne-am bucurat de diversitatea atelierelor pe care glasurile copiilor le-au însuflețit și le-au dat culoare.
Bansurile, dansurile și jocurile au avut succes printre cei mici care au dansat, s-au jucat și au cântat alături de dna educatoare Moraru Gabriela și de sora Lucia Vârgă, implicate în mod special în organizarea acestora, ajutate de Karina Alexe, elevă clasa a IX, voluntară fidelă a Centrului și dna Daniela Mititelu, profesor de religie, de asemenea voluntar fidel de la înființarea Centrului.
Reprezentanți ai poliției Stațiunii Slănic Moldova au răspuns invitației și au fost prezenți la eveniment pentru a le vorbi copiilor despre reguli de circulație. Aceștia au venit pregătiți cu o parte din echipamentele pe care le au în dotare, explicând utilitatea acestora și stârnind astfel curiozitatea copiilor. Întrebările despre etilo-test, pistolul radar și multe altele, au curs, dând naștere și unor momente amuzante.
Poeta și pictorița Ionica Bandrabur, voluntară a Centrului, a coordonat atelierul de desen/pictură, unde copiii au dat viață imaginației lor, pline de culoare și inocența copilăriei. Dna Elisabeta Radu și dna Georgiana Ababei, voluntare fidele a Centrului de zi, i-au îndrumat și susținut pe copiii care au dorit să exploreze taina quilling-ului și a florilor de hârtie.
Dna Maria Scurtu, profesor de engleză și voluntară a Centrului, ne-a surprins cu o tehnică nouă de creat tablouri. Copiii care au dorit să învețe tehnica persană au descoperit frumusețea lucrului cu hârtia creponată, ce necesită imaginație și răbdare, două calități necesare viitorilor artiști.
Dna Ramona Ceangău, asistentă medicală și voluntară a Centrului, împreună cu Scurtu Ana Maria Violeta și Scurtu Jenifer Gabriela, două tinere eleve, au împletit codițele prințeselor doritoare să descopere taina unor noi împletituri. Alte tinere voluntare, alături de copii curioși și creativi, au creat brățări colorate.
Dl Ștefan Bucioacă, asistent medical în cadrul Centrului de Îngrijire la Domiciliu (CID), a venit alături de copii pentru a-i învăța frumusețea lucrului cu lemnul printr-o tehnică de desen mai deosebită și anume pirogravura. Dacă la început copiii au fost timizi, spre final au fost fascinați de desenele realizate cu pirograful.
Dna Anca Șilochi, bucătăreasă voluntară în cadrul Centrului, ajutată de doamnele harnice și gospodine, Cristina Birtea și Mădălina Ceangău, ne-au surprins cu un Laborator de făcut gogoși pufoase și delicioase.
Copiii care frecventează Centrul, gazdele mici dar cu suflet mare, au pregătit pentru momentul de final două cântece, pentru toți oaspeții prezenți la acest eveniment.
Cu inimi pline de bucurie și recunoștință dorim să mulțumim tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare al acestui eveniment aducând astfel raze de bucurie și de speranță în sufletele noastre; comunității Surorilor Providenței, d.nei Georgiana Bogătoiu și întregii echipe educaționale, voluntarilor și binefăcătorilor. Tuturor le mulțumim pentru tot sprijinul și ajutorul acordat. Este minunat faptul că mai există persoane cu suflet mare care cred în educație și care își îndreaptă privirea spre cei mici, copiii!!!
Ioana Bucioacă și echipa educațională a Centrului de zi, Cireșoaia